Și îngerii mor… Florentina Antonesei, una din cele mai apreciate moașe de la Spitalul Județean, a murit subit, la doar 40 de ani. Colegii din Secția de Obstetrică – Ginecologie sunt în stare de șoc, nu își pot exprima în cuvinte durerea.

Moașa nu era cunoscută cu probleme de sănătate. Ea lucra în secția menționată de cinci ani, din care în ultimii doi ani a lucrat în sala de naștere, a adus pe lume copilași și a fost alături de mămici așa cum a putut mai bine.

Colegii săi spun că era un om extraordinar, dedicat profesiei și pacientelor și că mereu avea pentru fiecare o vorbă bună.

Moașa Florentina Antonesei a intrat în stop cardio-respirator la câteva ore după ce a revenit acasă de la serviciu, unde lucrase în tura de noapte.

Era singură acasă și discuta la telefon cu soțul ei atunci când i s-a făcut rău iar bărbatul a cerut ajutorul unui vecin care a găsit-o pe femeie probușită în casă.

În urma investigațiilor medicale efectuate la spital, s-a descoperic că aceasta avea un anevrism cerebral rupt, fapt pentru care suferise un edem cerebral masiv. Femeia a intrat în moarte cerebrală iar joi, sub ochii neputincioși ai colegilor săi, și-a dat ultima suflare.

Colegele sale din Secția de Obstetrică – Ginecologie îi deplâng moartea și sunt alături de familia îndoliată, de soțul și de fiul acesteia, la greaua încercare.

La rândul său, Liderul SANITAS Suceava, Romică Balan a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționat și a transmis condoleanțe familiei:

”Florentina Antonesei sau Flory cum îi spuneau toți – familia, prietenii și colegii – a plecat astăzi dintre noi.
A plecat într-o lume mai bună și mai dreaptă, fără griji și spaime, fără stres și ture nesfârșite, fără alarme și inspecții. Golul lăsat în urmă nu va fi niciodată umplut.
Nici în sufletele părinților, a băiatului și soțului, nici în inimile colegilor. Florentina a fost un exemplu pentru cei care au lucrat în preajma ei: organizată, empatică, disciplinată, voluntară.
Mereu cu zâmbetul pe buze, avea o vorbă bună pentru toți – paciente sau colegi – și ajuta pe oricine, oricând. O profesionistă așa cum și-ar fi dorit orice pacientă.
A plecat lăsând în urmă regrete și multe amintiri care înlăcrimează ochii colegilor.
Și a lăsat în urmă o întrebare, pe care ar trebui să și-o pună fiecare dintre cei din sistem: am fi putut face ceva pentru ca Flory să fie astăzi alături de familia și colegii ei?
Dumnezeu să o odihnească în împărăția Sa!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.