Intervenție cu șenilata pentru salvarea unui bărbat care locuiește într-o zonă izolată din Brodina.
Bărbatului i s-a făcut rău pe fondul căldurii și a leșinat iar apropiații au cerut ajutor deoarece acesta este cardiac și a suferit și un traumatism cranio-cerebral în cădere.
Pompierii militari de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus au fost solicitați, miercuri, în jurul amiezii, să intervină la un caz medical, de pe raza comunei Brodina.
Pacientul, un bărbat în vârstă de 52 de ani, cunoscut cu afecțiuni cardiace, a leșinat și a căzut, lovindu-se la nivelul capului.
Familia a solicitat sprijin la numărul unic de urgență 112, iar echipajul SMURD s-a deplasat de urgență spre caz.
Deoarece gospodăria se află într-un cătun izolat al comunei Brodina, Zalomestra, echipajul pompierilor paramedici a fost nevoit să-și continue deplasarea, din zona Valea Brodinei, cu un autoturism de teren.
Drumul forestier, șerpuit, accidentat și cu pante foarte abrupte, pe o distanță de aproximativ 4 kilometri până la domiciliul solicitantului, i-a determinat pe salvatori să solicite în sprijin autospeciala utilitară de teren 8×8, pentru a putea transporta victima la ambulanță în condiții optime.
Până la sosirea vehiculului utilitar, paramedicii SMURD l-au monitorizat pe bărbat, care își revenise din leșin. Acesta era conștient și cooperant, dar cu stare generală vizibil alterată. Salvatorii i-au administrat oxigen și s-au consultat în permanență cu medicul din dispeceratul comun ISU-SAJ Suceava.
Ulterior, pacientul a fost pus pe targă și preluat de vehiculul utilitar, care l-a transportat în siguranță până pe Valea Brodinei, unde era în așteptare un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Sanitarii au preluat victima și s-au îndreptat spre spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Misiunea pompierilor militari s-a desfășurat cu profesionalism, vizându-se în permanență siguranța victimei, dar și a salvatorilor.
Echipamentele adecvate au înlesnit îndeplinirea misiunii cu succes și au limitat intervalul de timp necesar pentru a oferi pacientului asistență medicală de specialitate.