bătaie, sursă foto Viva FM

Bătaie în fața unui cazinou din Rădăuți. Polițiștii au fost chemați să intervină.

Duminică, la ora 04.23, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112  de un tânăr de 22 ani, din comuna Horodnic de Sus cu privire la faptul că a fost bătut.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că victima se afla în incinta unui cazinou situat pe strada Piața Unirii Rădăuți, când, la un moment dat, un bărbat a invitat-o afară și fără motiv i-a aplicat mai mulți pumni în zona feței.

Din verificările efectuate,  s-a stabilit faptul că agresorul este un tânăr de 27 ani, din comuna Sucevița. Acesta l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței celălalt bărbat după ce acesta, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare.

Victima nu prezenta urme vizibile de violență și nu a dorit să se deplaseze la Spitalul municipal  Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri de specialiate. Acesta a depus plângere scrisă.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „lovire sau alte violențe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.