9,97 este cea mai mare medie din județ la Evaluarea Națională, înainte de contestații. Județeul Suceava se află pe locul 7, la nivel național, în ceea ce privelte rezultatele la Evaluarea Națională 2024. 

A doua medie, 9,95 a fost obținută de doi candidați – unul de la Școala Gimnazială Verești, iar altul de la Școala Gimnazială „Petru Comarnescu” din Gura Humorului.

Pe locul trei, cu medii de 9,92, s-au plasat patru elevi de la: Școala Gimnazială Nr.3 Suceava, Școala Gimnazială Teodor Balan Gura Gumorului, Școala Gimnazială Calafindești și Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava.

1468 de candidați au obținut medii sub 5.00, cea mai mică fiind a unui absolvent de  la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca – media1.5.

Situația statistică generală arată că dintre cei 6175 candidați prezenți la ambele probe, 4707 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,22% (locul 7 în ierarhia națională). Procentul mediilor peste 5 (cinci) la nivel national este de 74,4%.

1034 candidați au obținut medii între 5-,99, 1053 candidați au obținut medii între 6-6,99,  1071 candidați au obținut medii între 7-7,99, 1014 candidați au obținut medii între 8-8,99, iar 535 candidați au obținut medii între 9-9,99.

1468 candidați au obținut medii mai mici de 5.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4915 candidați (79,38%), din 6191 prezenți, iar 7 candidați au fost notați cu 10 (zece).

885 candidați au obținut note între 5-,99, 862 candidați au obținut note între 6-6,99,  1001 candidați au obținut note între 7-7,99, 1218 candidați au obținut note între 8-8,99, iar 942 candidați au obținut note între 9-9,99.

1276 candidați au obținut note mai mici de 5.

323 candidați au fost absenți la proba de Limba și literatura română.

La proba de Matematică, 4415 candidați (71,48%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), din 6176 prezenți, iar 20 de candidați au obținut nota 10 (zece).

1003 candidați au obținut note între 5-,99, 1099 candidați au obținut note între 6-6,99,  1095 candidați au obținut note între 7-7,99, 754 candidați au obținut note între 8-8,99, iar 444 candidați au obținut note între 9-9,99.

1761 candidați au obținut note mai mici de 5.

338 candidați au fost absenți la proba de Matematică.

La nivel național, o treime din candidați au luat note sub 5 la proba de la Matematică.

Conform datelor prezentate de ministrul Educației, Ligia Deca, 77,6% dintre candidați au obținut note peste 5 la Limba Română, iar la Matematică 68,7% au luat peste 5.

7La nivel național, 4,4% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională au obținut obţinut medii mai mari sau egale cu 5, un procent mai mic față de cele din ultimii trei ani.

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), rezultatele finale urmând să fie afișate marți, 9 iulie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.