Călător mort într-un tren, la Liteni, sub ochii celorlalți pasageri. Bărbatului i s-a făcut rău înainte de plecarea trenului din gară și a căzut între scaune.

Oamenii au sunat disperați la 112 și au cerut ajutor. La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță care a constatat că pacientul, un bărbat de aproximativ 55 de ani, era în stop cardio-respirator.

A intervenit la fața locului mai întîi echipajul SAJ Liteni iar apoi a venit în sprijin echipajul de Terapie Intensivă de la Suceava.

După o oră în care s-au efectuat manevre de resuscitare,  s-a constatat decesul bărbatului, fiind solicitată prezența poliției TF și a criminaliștilor – care au efceuat cercetări.

Pasagerii au povestit că bărbatul stătea pe scaun când, la un moment dat, i s-a făcut rău iar apoi a căzut inconștient între scaune.

Din primele cercetări, a reieșit că acesta suferea de afecțiuni hepatice.

Trenul a plecat cu întârziere din gara Liteni. Polițiștii așteaptă acum rezultatele efectuării necropsiei pentru a stabili circumstanțele exacte în care a survenit decesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.