Gospodării distruse de puhoaie, la Cârlibaba, și oameni salvați dintre ape de pompieri. A fost jale, luni seară, în zonă, după ploi abundente, localitatea fiind inundată.

Militarii Detașamentului de pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Comitetului local pentru situații de urgență Cârlibaba, lucrează pentru evacuare apei din gospodării și îndepărtarea efectelor negative în urma manifestării fenomenelor meteo periculoase.

Cantitatea mare de precipitații a condus la formarea de viituri și de scurgeri importante de pe versanți, care au afectat mai multe proprietăți de pe raza comunei Cârlibaba.

De asemenea, într-o zonă expusă viiturii (Tătarca), pompierii și lucrătorii SVSU Cârlibaba au salvat șase persoane (patru adulți și doi copii), precum și trei animale (doi câini și un cal).

Atât persoanele, cât și animalele au fost salvate din calea viituri și transportate la o altă gospodărie, aflată în afara zonei de pericol (reprezentat de scurgerile de pe versanți).

Forțele de intervenție vor continua misiunile de evacuare a apei și de îndepărtare a efectelor negative, până la finalizare.

Apa rezultată în urma ploilor torențiale este în scădere și se retrage natural din zonele inundate.

Până la această oră, au fost identificate 10 gospodării în care apa a intrat în locuințe și clădirile anexe, iar cinci construcții anexe au fost distruse de viitură, cele mai afectate zone fiind Tătarca și Țibău (comuna Cârlibaba).

În continuare, pompierii militari și civili, împreună cu lucrători ai Comitetului local pentru situații de urgență Cârlibaba, lucrează pentru îndepartarea efectelor negative și eliberarea căilor de acces, cu ajutorul utilajelor specifice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.