Lume, lume hai la târg, la Muzeul Satului Bucovinean, unde vă așteaptă meșteri și producători locali.

Anul acesta, 113 meșteri și producători din județul Suceava din întreaga țară dar și din Republica Moldova participă la cel mai mare târg din Bucovina.

Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Bucovinei și Consiliul Județean Suceava și a devenit o tradiție.

Ulițele Muzeului Satului Bucovinean vor fi animate de meșteri,  de producători de bunătăți și de vizitatori, de vineri, 26 iulie, până duminică – 28 iulie, târgul fiind deschis între orele 9.00 și 20.00.

De la cozonaci, la produse apicole și dulcețuri, de la ciocolată de casă la produse din lavandă, toate fac deliciul vizitatorilor.

Meșterii populari au venit la târg cu costume tradiționale, covoare, măști și obiecte artizanale, pe care le oferă spre vânzare.

„O ediție pentru toate gusturile care prezintă produse meșteșugărești și nu doar produse meșteșugărești, ci și produse inspirate din tradiția populară. Mă refer la preluare de motive tradiționale, tehnici și materiale tradiționale. Apoi avem textile, produse din lemn, os, piele, paie, dar și alte produse, cum ar fi cele din lavandă.

Putem spune că în cadrul târgului sunt produse diverse pentru toate gusturile”, spune directorul Muzeului Național al Bucovinei –  Emil Ursu.

Prezent la deschiderea târgului, vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a vorbit despre importanța păstrării tradițiilor și a spus că acest târg este unic în România.

„Un eveniment în care se reunesc persoane, meșteri și specialiști cu preocupări în domenii diverse. Ce este important,  este că putem vorbi aici și despre păstrarea tradițiilor, pe de o parte, dar și de faptul că  evenimente de acest gen au loc și sunt continuate, chiar dacă a fost să trecem prin pandemie sau prin aceste încercări care sunt la nivelul întregii lumi, conflicte și război.

De asta vorbim de tradiții, pentru că vorbim de acele lucruri care trec peste toate încercările vremii și vremurilor. Practic Muzeul Satului devine din nou un punct central în ceea ce privește interesul turiștilor.

Și alături de Cetatea de Scaun în această perioadă și nu numai avem aici un punct de interes pentru turiști. Și cu această ocazie transmit invitația tuturor celor care se află în această perioadă în Bucovina să viziteze Muzeul Satului Bucovinean și Cetatea de Scaun”, a transmis Niculai Barbă.

Organizatorii au pregătit în fiecare zi de târg, începând cu ora 17.00, spectacole de muzică populară.

AStfel, vineri, 26 iulie, va fi Gala 10 pentru Folclor, ediția a VIII-a, sâmbătă, 27 iulie – concerte cu Laura Olteanu și Ansamblul Artistic Profesionist ”Ciprian Porumbescu”, iar duminică, 28 iulie, – concert extraordinar cu interpreta Maria Dragomiroiu.

Prețul de intrare la târg de 8 lei pentru adulți, 4 lei pentru pensionari și 2 lei pentru elevi și studenți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.