Muncitor prins sub un mal de pământ în timp ce lucra la sistemul de canalizare. Incidentul s petrecut sâmbătă la amiază, la Siret.

Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale dotate cu echipament specific și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ, pentru extragerea unui bărbat în vârstă de 34 de ani, surprins de un mal de pământ, în orașul Siret.

Pompierii militari au asigurat zona și au lucrat trei ore pentru extragerea bărbatului care se află în stare de semiconștiență.

Din primele informații, bărbatul executa lucrări la un șanț de apă și canalizare.

Inițial, bărbatul a fost acoperit de pământ până la nivelul capului.

S-a lucrat 3 ore cu ajutorul echipamentului specific pentru extragerea membrelor inferioare ale bărbatului.

Picioarele acestuia erau prinse sub o conductă, așa că misiunea salvatorilor a fost dificilă.

Muncitorul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.