Panică la o nuntă, în Suceava, un nuntaș a intrat în stop cardio-respirator și a murit ulterior la spital. Ceilalți petrecăreți au sărit și i-au făcut bărbatului masaj cardiac până la sosirea cadrelor de la Ambulanță.

Bărbatul, originar din Darabani-județul Botoșani, a murit duminică la Spitalul Clinic de Urgență Suceava după ce a fost adus aici în stare gravă sâmbără seară.

Acesta a venit sâmbătă  la o nunță, în Suceava, împreună cu soția sa și nu a acuzat dureri de nici un fel la data respectivă.

În jurul orelor 21:00, în timp ce bărbatul se afla la masă în incinta localului Căprioara, i s-a făcut rău.

Sub ochii celorlalți nunțași, bărbatul s-a pus cu capul în poalele soției și a început să vomite, fiind vânăt în zona feței.

Femeia a solicitat ajutorul celor prezenți la nuntă, astfel au intervenit o parte din nuntași care aveau pregătire medicală și au încercat să-i facă masaj cardiac.

Echipajul de la Ambulanță care a sosit la fața locului i-a acordat primul ajutor, iar după ce a fost stabilizat pacientul a fost transportat la spital. Soția sa a plecat acasă, în orașul Darabani, urmând să revină a doua zi la spital.

Numai că duminică dimineață, în jurul orelor 07:00, femeia a fost apelată de medicii spitalului, care i-au comunicat că soțul său a decedat la orele 04:30.

Bărbatul era cunoscut cu boli cardio-vasculare, nu era fumător și consuma alcool ocazional.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Clinic de Urgență Suceava, în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs decesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.