Un șofer beat criță și fără permis de conducere a ajuns cu mașina într-un șanț, la Fetești-Adâncata.

Sâmbătă, la ora 17.26, Secția 8 Poliție Rurală Adâncata a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un localnic domiciliat în sat Fetești, comuna Adâncata, cu privire la faptul că, în apropierea școlii din localitate, s-a produs un accident rutier, conducătorul auto fiiind sub influența băuturilor alcoolice și neavând permis de conducere.

Cu ocazia deplasării la fața locului, a fost identificat șoferul dar și autoturismul implicat în evenimentul rutier, care se afla avariat, într-un șanț.

Polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să prezinte pentru control documentele personale și ale autoturismului.

Este vorba despre un tânăr de 22 ani, din comuna Siminicea, care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Cu privire la documentele autoturismului, acesta a precizat faptul că nu le deține asupra sa, autoturismul fiind al unui prieten de-al său din satul Fetești, comuna Adâncata.

La fața locului a fost identificat și fiul proprietarului autoturismului, ocazie cu care a precizat faptul că autoturismul implicat în evenimentul rutier se afla în curtea imobilului său, din localitate și că acesta a fost sustras de către tânărul de 22 de ani, în timp ce proprietarii nu se aflau la domiciliu, cheile autoturismului aflându-se în contact.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical din cadrul UPU Suceava, care i-a acordat îngrijiri medicale conducătorului auto, acesta refuzând transportul la o unitate spitalicească în vederea efectuării unui consul de specialitate.

Cum tânărul mirosea puternic a alcool, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava, pentru a i se recolta două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma efectuării verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că autoturismul marca Volkswagen, nu deține poliță RCA valabilă și că ITP este expirat din data de 30.08.2024.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal privind infracţiunile de „conducere sub inflența alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furtul în scop de folosință”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.