Localnic din Frasin reținut după ce a dat foc la casă din cauza neînțelegerilor cu rudele. Pompierii s-au luptat ore întregi cu flăcările, duminică noapte, pentru a stinge acest incendiu și pentru ca focul să nu se extindă la vecini.
Duminică, la ora 20.52, lucrătorii Poliției Orașului Frasin, au fost sesizați prin SNUAU 112 de un localnic cu privire la faptul că arde o casă în orașul Frasin, strada Obreja, județ Suceava.
În temeiul sesizării, lucrătorii de poliție din cadrul subunității, s-au deplasat la fața locului.
Focul a fost observat de unchiul celui care locuiește în casa respectivă. Cei doi bărbați locuiesc în aceeași curte dar în imobile diferite, nepotul folosind locuința părintească a unchiului.
Oamenii au sunat la 112 și au cerut ajutor, la fața locului sonsind cadrele de la ISU Suceava. Bărbatul de 60 de ani, unchiul celui care a pus focul, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică.
Din discuțiile purtate de polițiști cu un alt localnic, a reieșit faptul că acesta s-a întâlnit pe o stradă din apropiere cu tânărul iar acesta a povestit că el a fost cel care a dat foc locuinței.
Polițiștii l-au identificat la scurt timp pe piroman, care a recunoscut faptul că a dat foc locuinței din cauza neînțelegerilor pe care le-a avut cu unchiul său și cu mama acestuia – care este plecată la muncă în Franța.
La faţa locului a intervenit un echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Suceava, Garda de Intervenţie Gura Humorului, care a lichidat şi stins incendiul, nefiind înregistrate victime omeneşti.
În urma incendiului a ars acoperișul și mansarda casei de locuit, construită integral din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. S-au degradat/ au ars elemente de construcție, pereți, tavane, elemente de tâmplărie din lemn și PVC și bunuri din interiorul casei (mobilier, electrocasnice), pagubele fiind mari.
Specialiștii din cadrul ISU Suceava – G.I.S. Gura Humorului, au stabilit că focul a fost pus intenționat și că în acest sens tânărula folosit o brichetă.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală și cercetările vor fi continuate de lucrătorii Poliției Orașului Frasin, sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,distrugere”, urmând a se dispune măsurile procedurale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
În baza probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect pentru comiterea infracțiunii de distrugere (prin incendiere) și s-a discutat cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
La data de 30.09.2024, prin ordonanța Poliției orașului Frasin, față de piroman s-a luat măsura preventivă a reținerii pe o perioada de 24 ore.