Dosar penal în cazul femeii rănite la Protecția Copilului. Medicii suceveni i-au salvat acesteia piciorul după o operație care a durat ore întregi și la care au particpat 5 medici, chirurgi și chirurgi plasticieni, care au refăcut practic piciorul distrus în urma accidentului banal.

La un moment dat, medicii au luat în calcul și amputarea membrului respectiv.

Zeci de oameni, colegi de-ai femeii rănite dar și simpli suceveni, au venit joi dimineață la Centrul de Transfuzii Suceava pentru a dona sânge, femeia de 47 de ani având nevoie de sânge după operație.

Oamenii s-au declarat revoltați că o angajată a Direcției pentru Protecția Copilului Suceava a ajuns în stare atât de gravă la spital după ce a căzut peste ea un copac tăiat de cei de la Domeniul Public al Primăriei Suceava.

Ulici Maria,  coordonator persoane de specialitate în cadrul Centrului de Servicii Sociale Gura Humorului s-a deplasat la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava situată pe bulevardul George Enescu, din municipiul Suceava, pentru rezolvarea unor probleme de ordin profesional.

La aceeași dată, în curtea instiuției menționate, se desfășurau lucrări de cosmetizare a arborilor situați de o parte și de alta a căii de acces interioare de către o echipă de muncitori din cadrul Direcției Generale Domeniul Public – Serviciul Spații Verzi din cadrul Primăriei Suceava.

În jurul orei 11.10, după ce Ulici Maria a părăsit clădirea instituției menționate și se deplasa pietonal pe aleea din curtea instituției, un trunchi de copac cu lungimea de aproximativ 4 metri și diametrul de aproximativ 40 cm, situat inițial lângă alee, ce fusese secționat cu un fierăstrău electric la o înălțime de 5 cm față de sol de către un muncitor, a căzut peste membrele inferioare ale susnumitei producându-i leaziuni fizice, în acest sens fiind sesizat S.N.U.A.U. 112 de către o persoană aflată în preajmă.

Numita Ulici Maria, conștientă, a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportată la Spitalul Județean Suceava cu un echipaj ambulanțier, fiindu-i stabilit diagnocticul: ”Politraumatism, fractură deschisă femur stâng, fractură femur drept, traumatisc cranio-facial.”

Trebuie spus că zona nu fusese izolată de către muncitorii respectivi, care nici măcar nu purtau căști de protecție.

În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției municipiului Suceava, B.I.C, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de Vătămare corporală din culpă, Neluarea măsurilor  de securitate și sănătate în muncă, și Nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând a se dispune procedural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.