Primarul de Moara, Eduard Dziminschi, a fost investit în funcție, în prezența lui Șoldan (PSD) și a lui Flutur (PNL). Eduard Dziminschi este la al treilea mandat de primar și a reușit în primele două mandate să schimbe fața comunei, Moara fiind în plină dezvoltare.

Președintele ales al Consiliului Județan Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat în cadrul ceremoniei de investire că trebuie lăsate deoparte orgoliile politice și fiecare localitate să primească fonduri pentru investiții.

”Am acceptat cu drag invitația primarului Eduard Dziminschi de a participa la ceremonia de învestire pentru cel de-a treilea mandat în fruntea comunei Moara.

Moara, un exemplu de administrație performantă, așa cum sunt multe localități din județ, acolo unde primarii și consilierii locali fac o echipă.

Unde interesele oamenilor sunt mai presus de interesele de partid.

Am amintit de echipă pentru că, așa cum am spus-o în repetate rânduri, nimic nu se poate face fără o echipă, fără unitate.

Vremea unicului cârmuitor a trecut de mult.

Iar pentru cei care au înțeles prea târziu, acest lucru a fost semnalat clar de suceveni la alegerile din 9 iunie.

Spuneam încă de acum câteva luni că dezvoltarea județului Suceava nu se poate face decât prin dezvoltarea fiecărei comunități.

Avem nevoie de unitate, avem nevoie să lăsăm orgoliile politice deoparte și să ne dezvoltăm localitățile din județ.

Cu sprijinul primarilor și consilierilor locali, al Consiliului Județean, cu sprijinul viitorilor parlamentari, cu sprijinul viitorului Guvern”, a declarat Gheorghe Șoldan. 

La rândul său, Gheorghe Flutur a vorbit despre eforturile depuse de primarul de Moara pentru realizarea investițiilor importante de aici, din ultimii ani, și a făcut un apel la uniune pentru interesele județului.

” Comuna așteaptă alte provocări la care trebuie găsite răspunsuri și sigur le vom găsi. Edi a făcut naveta la București aproape cât mine pentru a rezolva probleme pentru comunitate și măsura este clară, pentru că foarte multă lume din Suceava se mută către dumneavoastră. Trebuie să fiți uniți, pentru că vremurile sunt destul de încordate și de încrâncenate, să fiți uniți pentru interesul localității dumneavoastră, cum și noi trebuie să avem înțelepciunea să fim mai uniți pentru interesele județului Suceava”, a transmis Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.