Fostul manager al Spitalului Rădăuți, medicul Flaviu Sima, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii DNA. Șpaga pentru un post în spital ajungea și la 15.000 de euro.
Medicul a fost ridicat miercuri, împreună cu alți angajați ai unității sanitare, în cadrul unui amplu dosar de corupție ce vizează modul în care s-au făcut angajările de personal în spital.
Alte 5 persoane, inclusiv cu funcții de conducere, au fost reținute în acest dosar.
La unitatea sanitară cu pricina s-ar fi făcut angajări pe bază de concursuri măsluite. Posturile de asistenți, brancardieri sau infirmiere ar fi fost ocupate după ce candidații dădeau șpagă între 5.000 și 15.000 de euro.
Totul ar fi pornit de la niște reclamații la DNA Suceava. Cert este că procurorii au ridicat de la spital saci cu documente.