Tir în flăcări, pe DN 2, la Dărmănești. Incendiul s-a produs miercuri după-amiază.

Miercuri, la ora 13:48, polițiștii de la Dărmănești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un localnic, despre faptul că a izbucnit un incendiu la un tir aflat pe DN2.

Agenții s-au deplasat la fața locului și a fost identificat autotrenul, care se afla parcat într-o alveolă de pe DN2.

Tirul, format din cap tractor marca Volvo și vagonul marca Krone, în timp ce era condus de către un cetățean ucrainean, pe DN2 de pe raza comunei Dărmănești, a luat foc.

Din cauza faptului că pneul din spate dreapta a vagonului s-a frecat de șasiul acestuia, s-a aprins podul palier din material lemnos, iar  ulterior o parte din încarcatură.

Incendiu a distrus o parte din role cu cabluri electrice de diferite dimensiuni cât și o porțiune din prelată.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul ISU Suceava cu o autospecială de stingere, care au localizat și lichidat incendiul.

Șoferul autotrenului a fost testat cu etilotestul, acesta indicând o valoare de 0.00 mg/L în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „distrugere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.