sursa video: Cromtel TV Rădăuți
O mașină lăsată cu frâna de mână netrasă s-a pus în mișcare și a intrat în pietoni și în tot ce i-a ieșit în cale. Patru femei au fost rănite de autoturismul scăpat de sub control în zona pieței din Marginea.
Joi, în jurul orelor 08.29, un bărbat de 43 de ani, din Vicovu de Sus, case de deplasa dinspre localitatea de baștină spre Marginea, a lăsat neasigurat autoturismul cu care se deplasa.
Când a ajuns în dreptul societății „SC KREW COFEE”, în zona pieței Marginea, acesta a parcat mașina, numai că nu a asigurat-o corespunzător, adică nu a tras frîna de mână.
Mașina s-a pus în mișcare cu spatele, a traversat DN 2 E, după care a intrat pe Strada Industrială, unde a acroșat un autoturism parcat pe marginea drumului, fiind proiectat apoi în patru persoane care se deplasau pe carosabil.
În final, autoturismul s-a oprit într-un stâlp de iluminat public.
În urma evenimentului rutier, patru femei, cu vârste între 28 și 63 de ani, au suferit leziuni.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, apoi i s-au fost recoltate probe biologică de sânge la Spitalul Municipal Rădăuți.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.