Femeie moartă pe câmp, pe când ducea animalele la pășunat împreună cu soțul ei. Acesteia i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ, soțul fiind cel care a cerut ajutor la 112.
Cadre de la Serviciul de Ambulanță dar și polițiștii s-au deplasat la fața locului.
Marți, în jurul orelor 14:42, echipajul ambulanțier a intervenit la un apel semnalat prin S.N.U.A.U. 112 pe raza localității Poieni – Solca, unde au fost solicitați în vederea acordării de îngrijiri medicale unei persoane de sex feminin.
La fața locului au identificat o femeie aflată în stare de inconstientă și s-au aplicat manevre de resuscitare. Eforturile medicilor au fost în zadar și s-a declarat decesul.
Din discuțiile purtate cu soțul decedatei, a reieșit faptul că în jurul orelor 14:00, s-a pornit împreună cu soția sa, către un teren agricol aflat în aproprierea domiciliului, pentru a duce animalele la pășunat.
Ulterior, la întoarcerea către casă, pe suprafața de teren agricolă, femeii brusc i s-a făcut rău, căzând la sol.
Bărbatul a precizat faptul că soția sa era cunoscută cu afecțiuni medicale, însă nu era înscrisă în evidențele medicului de familie.
În prezența unui lucrător criminalist din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, s-a procedat la efectuarea cercetării la fața locului, nefiind identificate urme vizibile de violență.
Cadavrul a fost ridicat și transportat la morga Spitalului din orașul Gura Humorului în vederea efectuării neeocropsiei și stabilirea cauzei decesului.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”, care va fi soluționat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Poieni-Solca.