Cascadorii cu mașina în trafic, pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava, luni noapte. Autoturismul în care se aflau trei tineri, cu vârste între 16 și 23 de ani, a scăpat de sub controlul șoferului și s-a izbit de tot ce i-a ieșit în cale, după care a luat foc. Mașina scăpată de sub control, un Jaguar, a lovit borduri, un stâlp de electricitate, a pus la pământ un gard, după care a rămas contorsionată în jurul unui al doilea stâlp lovit. Cei trei tineri au reușit să iasă înainte ca vehiculul să ia foc. Culmea, ei au scăpat cu leziuni minore în ciuda faptulul că mașina a fost făcută zob. Trecătorii au sunat la 112, mai ales că flăcările erau destul de mari. La fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de stingere și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță. Cei trei răniți, de 16, 22 și 23 de ani, au fost transportați la Spitalul Județean Suceava. Polițiștii spun că vehiculul a derapat din cauza vitezei excesive. Șoferul de 23 de ani, Gabriel N., a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. La faţa locului s-au deplasat reprezentanți din cadrul E.ON, Primăria Suceava, SC Loial, care au efectuat lucrări pentru înlocuirea stâlpului de iluminat public. Polițiștii au efectuat măsurători la fața locului și fac cercetări într-un dosar de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.