Noii viceprimari a municipiului Suceava sunt Dan Ioan Cușnir (PSD) și Daniel Ungurian (PNL).

Aceștia au fost votați în Ședința extraordinară a Consiliului Local din data de 7 noiembrie 2024.

Dan Cușnir a fost propus de Paul Turcoman și a primit 20 de voturi, același număr de voturi fiind obținut de Daniel Ungurian, propus de grupul PNL-PMP, prin Lucian Harșovschi.

Primarul Vasile Râmbu i-a felicitat pe cei doi și le-a spus că, în mare parte, vor face muncă de teren:

„ Eu vă îndemn să facem în așa fel încât să greșim foarte foarte puțin. Desigur suntem oameni, nu toți avem o experiență deplină în administrație, dar acolo unde este bună voință, unde este voință este și putință.

Găsim rezerve și pentru eforturi fizice și pentru eforturi intelectuale. Pentru că și cele fizice vor fi foarte necesare și în același timp utile pentru că în mare parte veți face muncă de teren. În același timp vreau să mulțumesc consilierilor locali care au participat la vot și au votat în unanimitate.

Și vreau să constat faptul că dumneavoastră ați înțeles că noi avem o misiune comună și că dorim cu adevărat să facem administrație. Și atunci când facem administrație ne desprindem cumva de politic.

Desigur că nu îi ignor și nu vreau să spun că voi purta alt gen de sentimente și față de consilierii locali ai AUR. Am toată siguranța că și dânșii au aceleași năzuințe și că ceea ce s-a întâmplat astăzi este bine și vom obține rezultatele scontate”, a spus Râmbu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.