„Investiția pe care Gheorghe Flutur vrea să o facă uitată – Casa Corpului Didactic Șcheia”, este opinia deputatului PSD de Suceava Mirela Adomnicăi.

Aceasta a vorbit marți de clădirea mamut lăsată de izbeliște pe un teren viran și îi cere public lui Gheorghe Flutur, președinte al PNL suceava, să dea detalii despre investiție și despre ce planuri are cu aceasta.

Redăm declarația de presă a Mirelei Adomnicăi:

„Există o investiție în județul Suceava pe care Gheorghe Flutur, contrar obiceiului său, nu a inclus-o în noianul de realizări închipuite.

Ba, mai mult, ar vrea să o facă chiar uitată.

Este vorba despre o clădire din Șcheia, ce urma să găzduiască sediul Casei Corpului Didactic.

Povestea acestei construcții este extrem de interesantă și poate fi o lecție liberală despre cum să te îmbogățești „cinstit” pe banii contribuabililor, sub stricta supraveghere a lui Gheorghe Flutur.

În anul 2009, Primăria Șcheia a cedat Ministerului Educației o suprafață de jumătate de hectar de teren, undeva pe un deal, într-o zonă pustie.

În anul următor, pe când Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava era condus de liberalul Petru Carcalete, a fost aprobat proiectul de ridicare a unei noi Case a Corpului Didactic (CCD) exact în acea pustietate, unde nu exista acces la drumurile publice, nu era nici alimentare cu apă, nici canalizare, nici curent electric. Mai pe scurt, nu erau nici un fel de utilități.

Și tot în acel an, 2010, șeful liberal de la IȘJ, dl Carcalete, împreună cu adjunctul său, dl Monacu, un alt liberal de frunte, care a condus învățământul sucevean în acea perioadă, și-au cumpărat, absolut întâmplător, 2,41 de hectare de teren în imediata vecinătate a viitorului sediu al Casei Corpului Didactic.

Construcția noului sediu al CCD a început în 2012 și a fost unul dintre proiectele de suflet, la acea vreme, ale lui Gheorghe Flutur.

Pentru ridicarea imobilului s-au alocat 4,7 milioane de lei, iar pentru racordarea la utilitățile care nu există nici în ziua de astăzi au fost prevăzute 3,3 milioane de lei.

Dacă nu este clar, aceste 3,3 milioane de lei trebuiau să asigure utilitățile pe terenurile liberalilor, să le crească exponențial valoarea, pentru ca apoi să poată fi valorificate aceste investiții private, realizate pe bani publici.

Pentru sediul din pustiu s-au cheltuit, în 2012 – 910.000 de lei, în 2013 – 590.000 de lei, în 2014 – 448.000 de lei, iar în 2015 – un milion de lei. Bani aruncați pe fereastră, pentru că, în 2016, lucrările la marele proiect liberal au fost sistate.

Iar din acel moment, până astăzi, Ministerul Educației a cheltuit peste 100.000 de euro pentru asigurarea pazei unei clădiri aflate în degradare, o clădire „uitată” pe un deal din comuna Șcheia.

Investiția de suflet a lui Gheorghe Flutur a ajuns staul în 2020, când un cioban din zonă a obținut permisiunea Inspectoratului Școlar să-și adăpostească, o perioadă, câteva oi acolo și să-și depoziteze și fânul în clădire.

Exact în spațiul destinat unei săli de conferințe, unde urmau să fie premiați elevii olimpici suceveni!

Domnule Flutur, nu credeți că a sosit timpul să expuneți sucevenilor viziunea dvs. măreață legată de Casa Corpului Didactic de la Șcheia?

În loc să vă însușiți proiectele altora, aveți unul propriu în ograda liberală, care de abia așteaptă să fie revendicat.

Dar dacă nici dvs. nu îl revendicați, înseamnă că lucrurile sunt extrem de complicate, înseamnă că sunt multe explicații de dat, multe întrebări la care nici măcar un om politic de talia dvs. nu are răspunsuri.”

Mirela Adomnicăi
12.11.2024
CMF 11240017

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.