Primăria a achiziționat un pian pentru Centrul Cultural al Municipiului Suceava. Pianul cu coadă, marca YAMAHA, a fost deja montat în sediul centrului – clădirea Teatrului Municipal „Matei Vișniec”. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Ion Lungu, care a precizat că investiția se ridică la 175.000 de lei plus TVA. „Așa cum am promis în luna martie, când am participat la recitalul de vioară și pian „Magia Muzicii”, municipalitatea a achiziționat un pian marca YAMAHA cu coadă. Acesta a ajuns în posesia primăriei și a fost montat la Centrul cultural al Municipiului Suceava. Din acest moment avem certitudinea că, începând cu luna noiembrie, vom avea o mini-filarmonică funcțională la Suceava”, a declarat Ion Lungu. Municipalitatea urmează să achiziționeze și un al doilea pian, care va ajunge la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.