Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis un mesaj către suceveni, cu ocazia Zilei Naționale a României:
“Dragi suceveni,
În urmă cu 106 ani, într-un act de curaj pentru acea vreme, 1.228 de delegați ai românilor din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și România au fost mandatați să voteze, la Alba Iulia, unirea tuturor principatelor române.
Erau intelectuali, ofițeri, țărani, negustori, femei, soldați, episcopi de la toate cultele religioase.
Oameni care au ridicat idealul național deasupra oricăror diferențe și ne-au arătat ce înseamnă să fii cu adevărat solidar.
Oameni care au făcut din ziua de 1 Decembrie un simbol al curajului, al sacrificiului și al visului nostru de unitate.
Astăzi, avem o țară cu un loc binemeritat în Uniunea Europeană și NATO, o țară pentru care străbunicii, bunicii și părinții noștri au făcut sacrificii enorme, păstrând-o și iubind-o așa cum au știut ei mai bine.
Iubirea de țară nu se măsoară în discursuri sau lozinci, ci în fapte, în ceea ce fiecare dintre noi lasă în urma lui.
Datoria noastră, a celor aleși de români să-i reprezentăm, este să construim o Românie mai frumoasă, mai puternică, mai dreaptă.
Să reușim să ne aducem acasă românii aflați la mii de kilometri distanță de țară și de familile lor.
Ziua Națională coincide anul acesta cu alegerile parlamentare.
Este un moment de reflecție, dar și de responsabilitate.
În actualul context geopolitic, cu un război la graniță, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate și solidaritate.
Istoria ne-a arătat că atunci când am fost uniți, când am avut un țel comun, am depășit obstacole care păreau de netrecut.
România de mâine depinde de deciziile pe care le luăm astăzi.
Așa cum înaintașii noștri au crezut în puterea poporului român de a depăși orice obstacol, și noi trebuie să credem în puterea noastră de a construi un viitor mai bun pentru Suceava, pentru România.
Vă invit astăzi să privim nu doar spre trecut, ci și spre viitor.
Să facem tot ce ține de noi pentru o Românie mai bună.
O Românie așa cum ne dorim cu toții!
La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi suceveni!
La mulți ani tuturor românilor!”