Mașină intrată într-un gard, la Moara. Vehicul a derapat pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
Accidentul s-a produs marți după-amiază, în Moara Bulai. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În eveniment a fost implicat doar șoferul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a fost preluat de echipajele medicale.
După ce a fost stabilizat medical, rănitul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Vom reveni cu detalii!