La beție, un șofer cu permisul auto anulat a furat un autoturism și a plecat la plimbare cu acesta. Bărbatul a fost prins de polițiști.

Marți, în jurul orei 14.00, polițiștii de la Vatra Dornei, care se aflau în serviciul de patrulare, îau oprit pentru control pe DC 85 Tătaru, pe raza satului Poiana Stampei, un autoturism.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Poiana Stampei, iar în urma verificării în bazele de date, a rezultat faptul că acesta figurează ca având permisul de conducere anulat.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, din verificările efectuate de agenți, a rezultat faptul că bărbatul a sustras autoturismul respectiv din curtea unei firme și a plecat cu el la plimbare.

Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunile de ,,furtul în scop de folosință”, „conducerea pe drumurile publice unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat”, și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.