O femeie s-a trezit în miez de noapte cu vecinul, care venise la furat în casa ei. Incidentul s-a petrecut marți noapte, la Adâncata.

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați, marți, la ora 23:34, prin 112 de un bărbat din Adâncata că un vecin a furat din locuința mamei sale două telefoane mobile și suma de 20 lei.

Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului și a constatat că cele reclamate de apelantul la 112 se confirmă. Femeia locuiește împreună cu fiul și soțul ei. Ea a cumpărat recent un telefon mobil, cu contract de abonament.

Marți, în jurul orei 22.00, aceasta s-a culcat singură într-o cameră dintr-o bucătărie de vară, fără să asigure ușa de la intrare și având lângă pat telefonul nou cumpărat.

În jurul orei 23.00, a observat că în cameră se afla un bărbat pe care l-a recunoscut ca fiind vecinul ei. Acesta răscolea lucrurile prin cameră și femeia l-a întrebat ce caută, moment în care bărbatul a fugit.

Femeia a aprins lumina în cameră și a observat că îi lipsește de lângă pat chiar telefonul mobil, marca Samsung, iar de pe măsuța unde se afla televizorul a dispărut un telefon mobil vechi, marca Huawei, de culoare neagră, care funcționa parțial dar și suma de 20 lei.

Femeia împreună cu soțul și fiul ei s-au deplasat la locuința vecinului pentru a-i cere să-i fie înapoiate bunurile, însă acesta nu a recunoscut faptul că a intrat în locuință și de aceea fiul păgubitei a sunat în final la 112.

În acest caz polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.