Accident cu doi răniți, la Milișăuți, după ce un tânăr de 19 ani a pierdut controlul volanului. Accidentul rutier s-a produs marți seară.
Marți, în jurul orelor 20:05, un tânăr de 19 ani, din Dornești, conducea autoturismul pe DN 2H, din direcția Suceava către Rădăuți.
În momentul în care a pătruns într-o curbă ușor spre dreapta, acesta nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Autoturismul său a pătruns pe sensul opus de ciruclație și a acroșat cu partea lateral stânga un autoturism condus de o tânără de 21 ani, din comuna Satu Mare. Ambii conducători auto erau singuri în autoturism.
În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi șoferi și avarierea mașinilor.
De asemenea, în urma producerii accidentului de circulație, a fost avariat un stâlp de iluminat public respectiv un parapet metalic.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, la Spitalul Municipal Rădăuți le-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit în acest caz dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.