Drumul Talienilor, o rută absolut spectaculoasă, este aproape de final. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Traseul turistic este o nouă poartă de intrare în județ
Lucrările de reabilitare și modernizare a DJ 209B Văleni – Stânișoara – Iesle – limita județului Neamț, cunoscut sub numele de Drumul Talienilor, și considerat pe bună dreptate unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, vor fi finalizate cel târziu în luna aprilie a.c..
Împreună cu primarul comunei Mălini, Petru Nistor, președintele CJ Suceava a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, pe Drumul Talienilor, până în Pasul Stânișoara – la Crucea Talienilor, pentru a verifica personal stadiul lucrărilor.
În octombrie 2024, la numirea în funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava a lui Gheorghe Șoldan, stadiul de execuție fizică al lucrărilor la acest drum era puțin peste 70%. Astăzi este de 95%.
Șoldan s-a arătat încrezător că recepția lucrărilor ar putea avea loc chiar mai devreme de luna aprilie, dacă vremea o va permite.
“Am discutat, de altfel, cu reprezentanții constructorilor, încă de la începutul mandatului în fruntea administrației județene, și le-am transmis că voi fi un partener exigent, dar corect.
Le-am cerut în schimb implicare, seriozitate și calitate.
Și mi-au dovedit până acum că și-au făcut treaba.
Am vorbit cu dl primar Nistor despre amenajarea unei parcări în Pasul Stânișoara, a unui punct de belvedere, dar și despre mai multe proiecte ale administrației locale din Mălini de promovare a turismului.
De asemenea, am luat legătura și cu președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, și am stabilit de comun acord realizarea unui proiect în parteneriat: o poartă de intrare – ieșire pe DJ 209B, în Pasul Stânișoara, la granița dintre cele două județe.
Sunt convins că zona se va dezvolta și mai mult, odată cu finalizarea modernizării acestui drum care străbate Munții Stânișoarei și face legătura rutieră dintre comunele Mălini (Suceava) și Borca (Neamț).
Un drum istoric, construit acum mai bine de 100 de ani, pe vremea Regelui Carol I, drum pe care s-au purtat lupte grele și, totodată, “drumul Baltagului”, pe care Vitoria Lipan a plecat să-l caute pe Nechifor.
Odată modernizat, DJ 209B – Drumul Talienilor va deveni nu doar o rută rutieră importantă pentru legătura dintre Suceava și Neamț, ci și un obiectiv turistic care va atrage vizitatori din întreaga țară, dar și din străinătate”, a explicat președintele CJ Suceava.
9