Femeie ajusă intoxicată la spital după ce a băut benzină în loc de bere. Aceasta a băut din greșeală 300 de mililitri de benzină după care a început să se simtă rău.

Cel care a cerut ajutor la 112 a fost ginerele femeii, un bărbat din Fântânele.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul SAJ Suceava, care a stabilit diagnosticul preliminar de „intoxicație involuntară cu benzină”.

Femeia intoxicată a fost preluată, în stare conștientă, și transportată la UPU Suceava pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În urma deplasării polițiștilor la locuința acesteia, din din satul Bănești, comuna Fântânele, polițiștii au stabilit că marți, în jurul orelor 17:30, femeia (cunoscută drept consumatoare de băuturi alcoolice) a găsit pe terasa locuinței un pet de 2,5L care purta sigla unei beri celebre.

Crezând că în respectiva sticlă se află bere, aceasta a ingerat o cantitate de aproximativ 300 ml din lichidul aflat în recipient, numai că în interior nu era bere ci benzină.

În cauză a fost întocmit un proces-verbal de constatare în care persoana vătămată a declarat că nu dorește să formuleze plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.