Alertă pe Aeroportul Iași, marți noapte. Un avion cu 112 pasageri nu a putut ateriza din cauza unor probleme la roata din fața a trenului de aterizare. Printre pasageri se afla și președintele Consiliului Județean Suceava-Gheorghe Flutur, care se întorcea din Germania. Ca să nu intre în panică, pasagerilor li s-a spus că pe pistă se află o mașină iar avionul a survolat ceva vreme deasupra Iașului. Pe pistă au fost trimise, ca măsură de precauție, 10 autospeciale de stingere, 8 echipaje de prim ajutor și autospeciala de intervenție în caz de accidente colective. Avionul, care trebuia să aterizeze la 23:50, a reușit să facă această operațiune în siguranță de abia la a doua încercare, titrează digi24. Nimeni nu a fost rănit. Exista riscul ca la aterizare aeronava să se răstoarne.
„Sunt anumite proceduri în ceea ce priveşte aterizarea, proceduri pe care piloţii trebuiau să le respecte şi le-au respectat, astfel încât să nu se ajungă la acest posibil incident. Cursa a ajuns la timp, singurul lucru a fost atunci când trebuia să aterizeze, a făcut un exerciţiu de aterizare, (…) au scos trenul de aterizare şi au mai făcut un ocol în aer, după care au a aterizat cu bine”, a explicat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi. Pasagerii nu au știut ce se întîmplă pentru că li s-a spus că nu se poate ateriza din cauza unei mașini intrate pe pistă, așa că nimeni nu a intrat în panică.
„Au spus că era o mașină pe pistă. Noi nu am avut nici o problemă, deși de sus am văzut lumini, girofaruri. Când a coborât am văzut însă fețele celor care așteptau pasagerii și erau speriați. Este de apreciat cum au procedat piloții și cei de pe Aeroportul Iași, că nu au vrut să se creeeze panică și ne-au dat explicația cu mașina intrată pe pistă. Au fost momente dificile, nu a fost confortabil pentru nimeni, dar totul e bine când se termină cu bine ”, a povestit Gheorghe Flutur.