O femeie din Șcheia, județ Suceava, a fost înșelată cu 24.000 de lei după ce a plătit servicii prestate online. Polițiștii îi caută acum pe hoți.
La data de 13 martie, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 9 Șcheia au fost sesizați de o femeie de 32 ani, care locuiește în satul Șcheia, cu privire la faptul că în perioada 10-13 martie, a fost contactată prin intermediul unei aplicații de către un utilizator necunoscut și a fost înșeltă de bani.
Aceasta a declarat că, în urma unor promisiuni legate de plata unor servicii prestate online, a fost pagubită cu 24.000 lei, sume transferate în diferite perioade și tranșe de către persoana vătămată.
Astfel, la data de 10 martie, în jurul orei 14.00, aceasta a fost abordată prin intermediul aplicației sociale de către numărul de telefon străin, prin care i s-a oferit și promis un loc de muncă part-time online, care consta în oferirea de recenzii a unor diferite societăți comerciale.
În aceeași zi, între acestea s-a încheiat o înțelegere verbală, iar din ziua următoare, femeia a început să presteze serviciile promise, pentru care a fost recompensată cu sume infime de lei, iar ulterior, user-ul i-a oferit o altă modalitate de a face mai mulți bani și mai repede, care consta în transferarea unor sume de bani în diferite conturi și primirea altor sume mai mari drept răsplată.
Astfel, persoana vătămată a transferat suma de 80 lei, după care aceasta a primit suma de 130 lei, iar în următoarele tranzacții, aceasta a ajuns să transfere o sumă totală de 24.000 lei, pe care utilizatorul a refuzat să i-o înapoieze, cu pretextul că au intervenit unele probleme tehnice, solicitând alte sume mai mari pentru restituirea totală a sumelor, astfel, persoana vătămată fiind prejudiciată în total cu suma de 24.000 lei.
În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.