Șoc pentru o femeie din Gura Humorului, marți. Vecinul acesteia s-a spânzurat iar cadavrul a rămas atârnat de geamul locuinței acesteia. Femeia a sunat speriată la 112 și a sesizat că o persoană este spânzurată în bloc. La fața locului au ajuns echipaje de Ambulanță și polițiști. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat că reclamanta a auzit zgomote ce proveneau din locuinţa vecinului ei, un bărbat de 31 ani, persoană care locuieşte în acelaşi bloc, la etajul superior. Femeia s-a deplasat în dormitorul locuinţei sale, de unde venea zgomotul. Acolo a văzut cu groază că în dreptul geamului său, atârna fără suflare, în ștreang, trupul vecinului. Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul acestuia. Bărbatul este cunoscut cu boli psihice şi a mai avut în trecut tentative de suicid. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,ucidere din culpă”.