Individ imobilizat și încătușat în stradă, chiar în centrul Sucevei. S-a întâmplat pe strada Nicolae Bălcescu, duminică seară. Individul, un sucevean de 43 de ani, era într-o mașină staționată neregulamentar și care îngreuna circulația rutieră în zonă. Tocmai de aceea el a fost luat la întrebări de polițiști după ce a fost găsit pe scaunul din dreapta șoferului, singur în mașină. Polițiștii au avut suspiciunea că acesta lăsase mașina în drum după care și-a schimbat locul și de aceea au vrut să îl legitimeze. Bărbatul a devenit agresiv, nu a vrut să prezinte documentele personale și, mai mult, i-a înjurat pe polițiști ca la ușa cortului, chiar sub ochii privitorilor. În final, individul a fost pus la pâmânt și încătușat. Un martor a filmat incidentul. După încătușare bărbatul a fost dus la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru audieri. Acolo, acesta a fost legitimat. Ulterior, polițiștii au stabilit că într-adevăr bărbatul respectiv nu a condus autoturismul, ci o altă persoană. Oricum, individul a refuzat să spună cine s-a aflat la volan. Pentru felul în care s-a comportat, acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.500 lei. Polițiștii îl caută acum pe șoferul care și-a lăsat mașina în drum pentru a-l trage la răspundere.