foto arhivă

Un bărbat din Todirești a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins băut la volanul unei mașini furate. Individul de 48 de ani nu avea permis de conducere. Marți seară, în jurul orei 18.12, în cartierul Burdujeni, pe strada Calea Unirii, la intersecția cu strada Mircea Damaschin, a fost identificat un autoturism condus de Munteanu Nicolae, din Todirești, autoturism care nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare și care prezenta avarii la partea frontală. Polițiștii au trecut la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, ocazie cu care a rezultat o valoare de 0,96 mg/l alool pur în aerul expirat. I s-a solicitat acestuia să se deplaseze la Spitalul Judeţean Suceava în vederea recoltării de mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, fapt cu care a fost de acord, bărbatului fiindu-i prelevate două probe de sânge la interval de o oră. La verificarea în baza de date a lui Munteanu Nicolae, polițiștii au constatat că acesta nu are permis de conducere iar autoturismul nu este înmatriculat în România. Polițiștii au efectuiat cercetări și au aflat că autoturismul la volanul căruia se afla bărbatul băut a fost sustras marți seară din parcarea unei benzinării situate pe Calea Unirii din municipiul Suceava. Mașina fusese lăsată de proprietar – un sucenean de 41 de ani, în vederea vânzării, cu cheile în interior. Bărbatul din Todirești este cercetat pentru mai multe infracțiuni: conducere fără permis, conducere în stare de ebrietate dar și pentru furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.