O fetiță de 12 ani a fost rănită într-un accident rutier provocat de o șoferiță care nu a oprit la culoarea roșie a semaforului. Fata traversa strada pe o trecere de pietoni din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Șoferița de 42 de ani, din Sadova, conducea autoturismul pe Calea Transilvaniei. Ajunsă la o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător, o femeie de 42 de ani din comuna Sadova, nu a respectat culoarea roşie a semaforului electric, ocazie cu care, a surprins și accidentat grav fetița de 12 ani, angajată în traversarea regulamentară a străzii. Copila a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal. Un alt copil, un băiat de 12 ani, din comuna Frătăuții Noi, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară pe o trecere de pietoni. Accidentul a avut loc pe DN 2E din localitatea Clit, comuna Arbore, în dreptul unei instituții de învățământ. Și șoferul respectiv s-a ales cu dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.