Autoutilitară lovită de tren, la o trecere de nivel cu calea ferată, pe raza comunei Șcheia, vineri dimineață. Trecerea este semnalizată doar cu crucea Sf. Andrei. Șoseau era acoperită cu polei la ora accidentului. În autovehicul se aflau doi frați din Moara Carp, care lucrau la o firmă din Șcheia și se deplasau în interes de serviciu cu vehiculul la un service din zonă pentru o revizie tehnică.
Șoferul de 22 de ani – Mihai Constantin Stanciuc a intrat pe calea ferată, chiar dacă a frânat- pentru că sunt urme de frânare la locul accidentului. În urma impactului violent, fratele șoferului, un tânăr de numai 17 ani, a fost proiectat prin parbriz și a murit pe loc. El a zburat zeci de metri. Fratele său, care se afla la volan, a rămas încarcerat între fiarele autoutilitarei. Acesta a fost scos în stare foarte gravă de pompierii de la Descarcerare și apoi transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD. La ora producerii accidentului, șoseaua era patinoar, fiind acoperită cu gheață. Inclusiv pompierii au ajuns cu greu la fața locului din cauza poleiului (vezi declarații). Localnicii sunt extrem de revoltați și spun că se întâmplă deseori accidente la trecerea de cale ferată iarna din cauza poleiului. Drumarii spun oamenii, nu își fac treaba iar pe timp de noapte zona nici măcar nu este luminată și nu poți să te asiguri corespunzător la trecerea de cale ferată. Administratorul drumului va fi sanționat de IPJ Suceava și se va alege cu dosar penal, a anunțat chiar la locul accidentului Ionuț Epureanu – purtător de cuvânt al IPJ Suceava. Polițiști de la rutieră, de la tranporturi feroviare și criminaliști, aub coordonarea unui procuror au efectuat măsurători la locul accidentului. Trenul InterRegio 1833, Iași-Timișoara, care circula pe direcția Suceava-Gura Humoruluia, a stat cu tot cu pasageri în câmp zeci de minute, circulația feroviară fiind blocată.