Ciprian Stanciuc, tânărul de 17 ani care și-a pierdut viața în cumplitul accident feroviar de vineri dimineață, de la Șcheia, a ajuns acasă – la Moara Carp, sâmbătă seară. A răsunat Moara de claxoanele șoferilor care au însoțit mașina în care era adus trupul acestuia. Oamenii au vrut astfel să își arate durererea dar și revolta. Revolta în fața unui destin frânt la o vârstă fragedă, revolta față de cei care ar fi trebuit să intervină pe drumul cu polei, vineri dimineață, cu materiale antiderapante și poate s-ar fi evitat tragedia. Cunoscuții, vecinii, familia îl plâng pe cel al cărui destin a încremenit într-o dimineață friguroasă de ianuarie, la Șcheia, pe un drum transformat în patinoar. De multe ori ca jurnalist simți frustrare, revoltă și durere pe care nu le poți transmite decât prin cuvinte și imagini (mai puternice decât cuvintele) și prin întrebări aruncate uneori cu răutate (recunosc) atunci când te afli la locul unei tragedii. În transmisiuni spui ce vezi în jur, spui ce simți – de multe ori, judeci, arăți cu degetul spre cei care ți se par a fi vinovați și încerci din răsputeri să tragi semnale de alarmă sperând că vei fi auzit și că instituțiile statului își vor face treaba iar vinovații vor răspunde. Sper sincer ca vinovații să răspundă pentru moartea acestui copil și criminaliști și procurori să își facă treaba. Da, a fost amendată Primăria Șcheia, administratorul de drum, dar nu e suficient! Cei de la firma de deszăpezire nu numai că și-au bătut joc de localnici dar au ucis un om și pe altul l-au nenorocit, asta ar trebui să înțeleagă. Sunt plătiți din bani publici, și nu cu sume mici, să intervină prompt și sistematic iar indiferența lor poate însemna moartea unor oameni. În dimineața aceea, la Șcheia, pompierii au ajuns cu mașinile lor mari de intervenție patinând la locul accidentului și cu 20 de kilometri la oră, la fel și ca reporterii – deși drumarii erau deja acolo, și aruncau tardiv cu antiderapante (pe modelul…hai să arătăm că totuși muncim). Când ne-am dat jos din mașini ne-am dat seama că nu ne puteam ține prea bine pe picioare, ne-au atenționat și pompierii să avem grijă și, cum voiam să ajungem cât mai repede să luăm primele imagini, am luat-o toți pe câmp, prin zăpadă. Șoseaua era sticlă – asta am observat toți. Ulterior am vizionat și imaginile cu momentul accidentului în care se vede clar că mașina a derapat chiar în fața trenului după ce șoferul de 22 de ani, fratele tânărului de 17 ani, a frânat. Localnicii ne-au spus că drumușorul este lăsat așa în fiecare iarnă, la voia întâmplării, și că au mai fost accidente acolo, însă nimeni nu ia atitudine. Erau revoltați și ne-au transmis și nouă revolta lor. Din păcate, trăim ÎNCĂ în România lui MERGE ȘI AȘA. Merge și așa….fără antiderapante pe drum că doar la amiază gheața se topește, merge și așa…cu drumuri pline de gropi sau cu unele de pe care curge asfaltul proaspăt turnat, merge și așa…cu improvizații prin spitale și cu pacienți care stau câte doi în paturi mizere, merge și așa…cu copii ignorați sau umiliți de oameni care pretind a fi dascăli, MERGE …până când efectiv NU MAI MERGE și mor oameni. Din cauza indolenței, a indiferenței, a birocrației și a bătăii de joc pe bani publici, etc, etc, din cauza mentalității, din cauza lui MERGE ȘI AȘA! Poate că ar fi timpul, ca încet încet să ne trezim din amorțeala asta, noi ca și comunitate, ca și români, noi ca țară, și fiecare în parte să devenim conștienți că acțiunie noastre, faptele noastre și uneori joburile noastre, de cum ne facem zi de zi datoria depind viețile unor oameni, destinele lor. Și nu sunt cuvinte mari! ESTE REALITATEA! Dumnezeu să îl odihnească pe tânărul de 17 ani și să aline durerea părinților săi!
