Cinci persoane, printre care și un copil, au fost rănite după ce trei autoturisme s-au ciocnit violent. Accidentul a avut loc pe raza localității Pătrăuți, duminică seară. La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Cele cinci victime au primit primele îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la UPU Suceava. Conform polițiștilor, un șofer de 75 de ani din municipiul Suceava, conducea autoturismul marca Dacia Logan pe DN 2, având direcţia de deplasare dinspre Pătrăuţi spre Suceava şi a ajuns din spate o coloană de autovehicule formată în faţa sa. Urmare a nepăstrării unei distanţe regulamentare în mers faţă de autoturismul care circula în faţa sa (ultimul din coloană),vehicul condus în aceeaşi direcţie de către un șofer de 46 ani din Vadu Moldovei, a intrat în coliziune faţă în spate cu acesta. Din impact, autovehiculul lovit a fost proiectat în mașina care circula în faţa sa în aceeaşi direcţie, marca Skoda, condus de către un tânăr din Păltinoasa. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, printre care un copil de 10 ani. Cei trei conducători auto implicaţi în accidentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Ulterior acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”.