sursă foto Informația Zilei

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o atenționare nowcasting cod galben de ceață, valabilă până la ora 10.00. Meteorologii au prelungit atenționarea până la ora 13.00.
Se vor vor semnala: local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.Fenomene asociate: pe arii restrânse depuneri înghețate (chiciură și polei).
Potrivit meteorologilor sunt vizate județele: Suceava( zona joasă), Botoșani, Bacău(zona joasă), Neamț( zona joasă), Iași, Vrancea(zona joasă), Vaslui, Galați.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă ca efect al manifestărilor meteo nefavorabile sau ca urmare a vreunui eveniment rutier.

Traficul rutier se desfășoară îngreunat din cauza ceții dense, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Suceava, Brăila, Ialomița, Buzău, Prahova, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Dâmbovița, Constanța, Tulcea, Cluj, Olt, Dolj, Gorj, Bacău, Botoșani, Galați, Neamț, Vrancea, Iași, Vaslui, Alba, Covasna, Brașov, Mureș, Harghita, Sibiu și municipiul București.

„Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule. În plus, conducătorii auto trebuie să verifice înainte de a porni la drum ca autovehiculele să aibă în funcțiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate. De asemenea, atragem atentia pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor, care trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic”, au precizat reprezentanții Centrului Infotrafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.