Doi marocani care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România au fost prinși de polițiștii de frontieră, lângă orașul Vicovu de Sus. La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus s-a declanșat o acțiune în cooperare cu autoritățile de frontieră ucrainene, pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate. Astfel, joi, în jurul orei 22.30, aceștia au depistat la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, pe direcția localității Vicovu de Sus, jud. Suceava, doi bărbaţi care se deplasau spre interiorul țării. Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, fapt pentru care au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei doi bărbați sunt cetățeni din Maroc, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei doi cetățeni din Maroc au fost predați, în baza acordului de readmisie, autorităților ucrainene, în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.