O femeie în vârstă de 58 de ani, din Salcea, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost acroșată de un autoturism.

Accidentul a avut loc pe DN 29, în localitatea Salcea, joi seară.

În timp ce conducea autoturismul, un bărbat de 52 ani din comuna Dumbrăveni a acroşat şi accidentat grav o localnică de 58 de ani, care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma accidentului femeia de 58 de ani a suferit leziuni grave şi a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Aceasta nu a fost testată cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii letii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.