Polonezi răsturnați cu tirul pe șosea, la Păltinoasa, la primele ore ale dimineții de marți. Șoseaua era acoperită cu zăpadă frământată iar mastodontul a derapat și s-a răsturnat pe o parte după ce șoferul nu a adaptat viteza. În cabina tirului se aflau șoferul și ajutorul acestuia, ambii cetățeni polonezi. Ei erau conștienți și cooperanți. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul militarilor a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Unul dintre cei doi răniți a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat la Spitalul din Gura Humorului.