13 persoane, din Galați, sunt izolate la domiciliu, din cauza coronavirusului. Este vorba despre opt cetăţeni români şi cinci chinezi. Cei 13 s-au întors recent din China. Cele 13 persoane trebuie să stea izolate în propriile case timp de două săptămâni, au dispus cei de la DSP Galați, ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului. Conform dcnews.ro, acestea nu au simptomele bolii, dar medicii le-au recomandat să stea acasă și să respecte o serie de proceduri. Sanitarii au dispus dacă persoanele respective se simt rău, au febră sau tuse, trebuie să sune la 112, să spună cine sunt și vor fi preluați de o ambulanță specială pentru a fi transportați la Institutul „Matei Balș” din București, scrie Mediafax.
Cel puțin 636 de persoane au murit ca urmare a infecției cu noul coronavirus în China, iar numărul persoanelor infectate a depășit cifra de 30.000, conform bilanțului publicat vineri dimineață de autoritățile medicale de la Beijing, potrivit site-ului cotidianului Le Figaro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.