Accident rutier cu trei victime, după ce o șoferiță a intrat cu mașina într-un copac ornamental.
Sâmbătă, în jurul orelor 13.00, o femeie de 43 de ani, din comuna Gălănești, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, în afara localității Gălănești, având direcția de deplasare dinspre comuna Gălănești spre municipiul Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de mers, după care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un pom ornamental.
În autoturism se aflau și două minore, ambele de 15 ani, din comuna Gălănești.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii de 43 de ani și a celor două minore, care au refuzat transportul la Spitalul Municipal Rădăuți.
Femeia a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.