Un bărbat de 34 de ani, din municipiul Piatra Neamț, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de mașina condusă de fostul prefect de Suceava, Ioan Băncescu.
Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 11.40, la ieșire din Suceava spre Fălticeni, chiar în apropierea primului metru de autostradă din Moldova.
Potrivit polițiștilor, victima a oprit mașina pe marginea drumului, pentru a cumpăra miere de albine de la un vânzător din zonă. Bărbatul nu s-a asigurat însă la traversarea drumului și a fost lovit în plin de autoturismul condus de fostul prefect de Suceava. În urma impactului violent, bărbatul de 34 de ani a fost gravă rănit. Victima a fost transportată la Spitalul Judeteațean Suceava. Ulterior, din cauza leziunilor suferite, bărbatul a murit în unitatea medicală.
Băncescu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuinii de „ucidere din culpă”.
Ioan Băncescu a fost prefect al județului Suceava în perioada 1993-1996 și parlamentar de Suceava în două mandate.
[…] Foto: informatiata.ro […]