Un individ a încercat să violeze o adolescentă de 15 ani în parcul central din orașul Gura Humorului.
Un bărbat care trecea prin zonă a intervenit imediat și l-a pus pe fugă pe agresor.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus la data de 19 august trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a unui individ care a încercat să violeze o adolescentă în stradă. În noaptea de 02 spre 03 iulie, acesta a dus-o cu forţa pe victimă, o minoră în vârstă de 15 ani, într-un parc situat în zona centrală a oraşului Gura Humorului, unde prin exercitarea de violenţe şi constrângeri, a încercat să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei acesteia.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 02 spre 03 iulie, în jurul orei 02.30, adolescenta a fost prinsă de agresor care a condus-o cu forţa într-un parc situat în zona centrală a oraşului Gura Humorului. Individul a prins-o de pantaloni pe fată şi a încercat să îi tragă jos de pe ea, moment în care i-a rupt nasturele şi fermoarul de la blugi.
În timp ce încerca să se opună, agresorul i-a solicitat să îl lase să întreţină relaţii sexuale cu ea, victima refuzând şi încercând să scape. La un moment dat, cei doi au căzut pe iarbă, unde minora a continuat să se lupte cu agresorul, care a prins-o cu mâinile de gură şi de gât şi care a încercat să îi dea pantalonii jos.
Între timp, în zonă a apărut o persoană de sex masculin care a început să strige la individ să o lase în pace pe fată, că îl filmează, lucru care l-a determinat pe acesta să fugă, fiind anunțați ulterior polițiștii.
Pe parcursul discuţiilor cu victima, la circa 20 minute din momentul sesizării, s-au desfăşurat activităţi de căutare pe raza oraşului în baza semnalmentelor descrise de minoră.
Cu această ocazie autorul a fost identificat de către echipajul de siguranţă publică, fiind condus la sediul poliţiei unde a fost recunoscut imediat de minoră și de martor.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Gura Humorului.