foto arhivă

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Fundu Moldovei, a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a lovit un stâlp, apoi a juns într-un șanț.

Vineri, în jurul orei 01.50, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă periculoasă pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, pe fondul neadaptării vitezei şi a neatenţiei, tânărul de 24 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, unde a lovit un stâlp de electricitate, după care, a fost proiectat în şanţul de pe marginea drumului.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care a fost transportat cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat de polițiști cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.