polițiști, sursă foto România Liberă

O tânără de 20 de ani a obținut ordin de protecție împotriva mamei sale după ce a fost agresată de aceasta. Este vorba despre o tânără din Rădăuți.

La sediul Poliției municipiului Rădăuţi, s-a prezentat o tânără de 20 ani,  din municipiu, care a sesizat faptul că, la 22.09.2023, ora 20.45, a fost lovită și amenințată cu acte de violență chiar de către mama sa, o femeie de 54 ani.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânăra locuiește singură într-un apartament proprietatea mamei sale, situat  în municipiul Rădăuți.

Din luna decembrie a anului 2022, tânăra are o relație de prietenie cu un băiat, lucru cu care mama sa nu este de acord, astfel între acestea au avut loc mai multe discuții contradictorii.

În 22.09.2023, în jurul orei 20.45, în timp ce tânăra de 20 ani se întorcea de la muncă, s-a întâlnit pe stradă cu mama sa, iscându-se un conflict.

Cearta a degenerat și femeia de 54 de ani a lovit-o pe fiica sa și i-a adresat amenințări care i-au creat o stare de temere.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că există risc asupra vieții și integrității victimei, astfel că polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile.

S-a întocmit în acest caz dosar penal privind infracțiunile de „amenințare ” și „violență în familie”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.