Un tânăr de 19 ani este cercetat penal după ce a tras cu arma în gardul vecinilor pentru a se distra. El a fost identificat pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere din localitate.
Polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Plopeni că cineva a tras cu arma în gardul său, la primele ore ale dimineții de sâmbătă, gardul fiind găurit.
Agenții au efectuat cercetări la fața locului după care au au vizionat înregistrări video din imediata apropiere a locului unde s-a produs incidentul. Așa a fost depistat făptașul, un tânăr de 19 ani – vecin cu apelantul la 112.
Tânărul și-a recunoscut fapta la audieri și le-a mărturisit polițiștilor să a tras cu o armă de tir în gardul vecinului pentru a se distra.
El a predat agenților, în vederea continuării cercetărilor. Este vorba despre o armă neletală de tir sportiv.
Tânărul nu figurează însă ca fiind autorizat să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale ori neletale pe teritoriul României, iar arma identificată nu figurează în aplicație.
Pistolarul de ocazie s-a ales cu adosar penal pentru> „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor” , „uzul de armă fără drept”, „distrugere”, „contrabandă calificată” .