Individ fără permis și care a produs o tamponare, prins după câteva ore, în timp ce încerca să își vândă mașina avariată. El era cu potențialul cumpărător în vehicul, pe o stradă din municipiul Suceava.
Marți, la ora 01.15, patrula de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a depistat în trafic un autoturism BMW care era dat în atenție că ar fi fost implicat într-o tamponare pe strada Alunului din municipiul Suceava, iar conducătorul auto nu posedă permis de conducere.
În baza unei informații de interes operativ, după circa 2 ore de la producerea evenimentului, s-a reușit reperarea și identificarea în trafic a autoturismului menționat anterior.
Polițiștii au oprit autoturismul la volanul căruia era un sucevean de 23 ani. Pe scaunul din dreapta-față, a fost legitimat Bogdan C., de 20 ani, din Suceava, proprietarul autoturismului in cauză.
Fiind întrebat cu privire la avariile autoturismului, acesta a recunoscut faptul că a condus autoturismul respectiv pe strada Alunului, iar în jurul orei 23.40, a acrosat un autoturism parcat.
Tânărul a declarat că s-a speriat și a părăsit locul evenimentului, ulterior încercând să vândă autoturismul în cauză chiar bărbatului cu care era în mașină.
Aceștia au fost conduși se sediul Secției de Poliției Burdujeni pentru lămurirea aspectelor, ambele persoane fiind testate cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Bogdan C. a declarat faptul că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, fapt rezultat și din verificările în bazele specifice ale Poliției Române.
Polițiștii au întocmit pe numele său dosar penal privind infracţiunea de „conducere fără permis”.