Accidentul cu 5 răniți, din curbele de la Cacica, a fost provocat de un vicovean care gonea pe șoseaua udă. Cinci persoane, din care doi copii, au fost răniți, miercuri după-amiază.

Conform IPJ Suceava, un șofer de 34 ani, din oraș Vicovul de Sus, conducea autoturismul pe DN2E iar într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum în curbă, carosabilul fiind umed.

Vehizulul a intrat frontal în parapetul metalic de protecție de pe partea dreaptă a sensului de deplasare, părăsind partea carosabilă. A fost distrus parapetul respectiv și copaci puși la pământ.

În urma impactului, cinci persoane, din care doi copii de 3 și 5 ani, au fost rănite și transportate la spital. Inclusiv șoferul grăbit a suferit leziuni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge la Spitalul Județean de Urgență  Sf. Ioan cel Nou.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.